AI PĂRERI?

Îţi place de noi şi vrei să ne spui asta? 
Sau, dimpotrivă, crezi că suntem vai de capul nostru şi ţii morţiş să ajungă treaba asta la urechile noastre? 
Indiferent ce vrei să ne transmiţi, o poţi face la adresa de mai jos:

contact@corporatzia.ro

URMĂREȘTE-NE ȘI PE FACEBOOK!

ABONEAZĂ-TE 

Introdu adresa de email şi alătură-te
corporatziei pentru a fi mereu
la curent cu cele mai noi articole
ABONARE
ABONARE
Formularul a fost expediat - îți mulțumesc.
Te rugăm să îndeplinești toate câmpurile obligatorii!
Un CEO pasionat de artă vrea să ridice statuia Corporaţia infinitului

Un CEO pasionat de artă vrea să ridice statuia Corporaţia infinitului

16 septembrie 2021

Hans Rozenşfanţ s-a relocat în România acum 10 ani, când a acceptat rolul de CEO oferit de corporaţia sa. Unii ar fi văzut un exil în relocarea asta, dar Hans e un corporatist pur sânge, aşa că şi-a pus ochelarii cu care vede doar oportunităţi şi a luat toate gropile la rând până a ajuns în Sillicon Valley de România.

 

Începutul a fost greu, mărturiseşte Hans, când se gândeşte la prima gumă de mestecat primită rest la magazin sau la jecmăneala imensă încasată de la un taximetrist care, culmea, l-a furat în văzut zecilor de cruciuliţe şi icoane care îi tapiţau maşina. Dar Hans nu s-a lăsat, în timpul săptămânii se cufunda în muncă, iar în weekenduri a luat oraş după oraş, şi sat după sat, ca să cunoască ţara în care descălecase şef. Satele româneşti l-au fascinat, chiar dacă trebuia să aibă mare grijă la babele îmbrăcate în negru care mergeau pe marginea drumului, aceste ninja rutiere care apar din fum de cădelniţă şi dispar în praf de naftalină.

 

Călătoriile sale l-au dus şi la Târgu-Jiu unde a fost impresionat de sculpturile lui Brâncuşi. A stat ore în şir plimbându-se printre ele, mirându-se de aerul de familiaritate pe care i-l inspira. Parcă avea un deja-vu şi nu ştia de unde să îl ia. Deodată a avut o revelaţie. Fiecare dintre statui ilustra câte un aspect al vieţii corporatiste. Şi-a amintit de câte ori, în şedinţele grele, când nu ştia ce să zică, stătea şi el la o altă masă a tăcerii. Sau cum, cu câteva luni înainte de evaluarea anuală, devenea cuminţenia pământului, tot un zâmbet şi o amabilitate. Iar la poarta sărutului, mulţi şefi a linguşit.

 

A hotărât pe loc că adevărata sa menire era de fapt să ridice statuia „Corporaţia infinitului” chiar în mijlocul campusul, să se reflecte în toate clădirile de sticlă aspiraţia nemărginită de a duce profitul înspre cer. A convins board-ul, a obţinut şi finanţarea, dar pesemne că cei zece ani petrecuţi aici l-au românizat pe Hans, căci tot ce a reuşit să făcă până acum a fost să finalizeze studiile de ante, pre şi post fezabilitate. Promite însă că dacă va fi reales într-un nou mandat de CEO, Corporaţia infinitului va privi de sus pe toţi cei care nu au crezut în ea.

Alte articole