AI PĂRERI?

Îţi place de noi şi vrei să ne spui asta? 
Sau, dimpotrivă, crezi că suntem vai de capul nostru şi ţii morţiş să ajungă treaba asta la urechile noastre? 
Indiferent ce vrei să ne transmiţi, o poţi face la adresa de mai jos:

contact@corporatzia.ro

URMĂREȘTE-NE ȘI PE FACEBOOK!

ABONEAZĂ-TE 

Introdu adresa de email şi alătură-te
corporatziei pentru a fi mereu
la curent cu cele mai noi articole
ABONARE
ABONARE
Formularul a fost expediat - îți mulțumesc.
Te rugăm să îndeplinești toate câmpurile obligatorii!
Înregistrarea unei şedinţe de pe Zoom premiată la festivalul de film de la Cannes

Înregistrarea unei şedinţe de pe Zoom premiată la festivalul de film de la Cannes

13 septembrie 2021

Andrei Beleanu (nume predestinat de project manager) îşi începea şi ziua aceea la fel ca oricare alta. Dimineaţa avea şedinţele scurte, de status sync, urmate de cele nesfârşit de lungi în a doua parte a zilei. Cu o zi înainte avusese probleme cu Zoom-ul şi ridicase un tichet colegilor de la IT să i-l repare, iar acum tocmai primise un email din partea lor. În ritmul alert al dimineţii nu apucase să-l parcurgă, dar când veni vremea şedinţelor de după prânz, când se scorojesc pereţii de plictiseală, ca să-i sară toropeala cu care se lupta, se apucă să urmeze paşii listaţi acolo că să configureze setările respective.

 

Şi tot clămpănind prin meniu şi opţiuni, apasă record fără să bage de seamă. Pesemne că şi ceilalalţi şedinţomani erau la fel de atenţi ca şi el, că nimeni nu observase ochiul roşu ca de beţivan care clipea în josul ecranului. Abia la finalul şedinţei, când primi pe email linkul înregistrării, realizase că se pricopsise cu aproape două ore de viaţă brută, needitată.

 

Începu să revadă câteva secvenţe, şi cadrele lungi, încremenite, îi amintiră de filmul ăla în care îl văzuse pe Dragoş Bucur cum mânca o ciorbă timp de jumătate de oră. Şi atunci îi pică fisă: ia hai să o dau şi ălora de la Cannes, să dea şi ei o geană, că sigur o să se găsească o pereche de ochi să vadă acolo şi ce nu e.

 

„Trebuie să vă zic, când am revăzut filmarea, şi vedeam mutrele colegilor mei, în chenarele alea, cu privirile ce le treceau pierdute prin monitor, şi dincolo de el, sincer vă spun că mi s-a zburlit părul pe ceafă. Film horror!”, ne-a mărturisit Andrei când am stat de vorbă cu el.

 

Francezilor nu le-a trebuit să se uite de mai multe ori, au văzut ei din prima că ar fi vorba de o critică a vieţii corporatiste, superfluul unei existenţe de birou în care limbajul sacadat de lipsa conexiunii la internet e de fapt o alegorie a unei comunicări viciate, o cedare a limbajului în care personajele se alienează în spatele camerei video.

 

Andrei ne-a mărturisit că nu a prea înţeles interpretarea francezilor, dar pe de altă parte şi proiectele de la serviciu pe care le coordonează i-au rămas mereu străine, aşa că dacă ăia l-au îmbiat cu premiul Caméra d'Or pentru debut, a dat reply all, a zis ok, merci beaucoup, şi le-a pus şi-un smiley face.

 

De atunci lui Andrei i-a rămas porecla regizorul, iar colegii îl invită în şi mai multe şedinţe, doar doar o să apară şi ei în următoarea capodoperă a noului val cinematografic corporatist.

Alte articole