Multă vreme am crezut, vorba cântecului, că sorry seems to be the hardest word. Asta până când anii petrecuţi prin corporaţii ne-au arătat că de fapt cel mai greu cuvânt de spus este „Nu”. Nu unor taskuri fără sens, nu unui volum de muncă aberant, nu statului peste program, nu
1. Plânge-te tot timpul de volumul mare de emailuri pe care îl ai. Nu preciza niciodată un număr exact, spune doar că nu ştii când ar trebui să mai şi lucrezi ceva dacă ar trebui să citeşti toate emailurile pe care le primeşti.
2. Tot timpul foloseşte o semnătură cu
Scrie-ţi rezumatul profilului la persoana a treia – doar oamenii de rând îşi scriu ei înşişi About-ul pe LinkedIn, iar tu ai depăşit de mult acea etapă. Eşti un profesionist, un om de succes, iar de la nivelul ăsta e de bon ton să laşi pe alţii să vorbească despre
Dacă folosiţi Google Sheets, asigură-te că îţi laşi cât mai multe documente deschise, astfel încât să pari activ şi că lucrezi până la ore târzii.
Semnează toate emailurile cu „send from my phone”, să arăţi că eşti tot timpul conectat la treabă.
Blochează-ţi sloturi în calendar, astfel încât toată ziua
Asigură-te că orice prognoză trimisă către top management este întotdeauna însoţită de un disclaimer în care precizezi că marja de eroare poate fi de până la 100%.
Dacă setezi un orizont de aşteptare extrem de scăzut, când realitatea va depăşi estimările tale, toată lumea va fi mulţumită.
Oricine îşi poate
Deşi nu l-a văzut nimeni niciodată, există un coleg care lucrează, simultan, la toate corporaţile. Poate părea greu de crezut, dar este adevărat. Există multe legende şi mituri despre el, însă rămâne în continuare un personaj învăluit în mister. Nici cei de la HR nu îl ştiu, căci nu e